Despre mine

În câteva cuvinte ar fi PACE și BINE … dar să fie mai multe 🙂

 

  •  student al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice;
  • alumnus PRIME Iași, Asociația Studenților la Relații Publice și Comunicare;
  • am terminat Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman;
  • vreau să fiu o persoană bună, un om care să facă bine și să ajute acolo unde este și poate ajuta, un om care se străduiește să își facă  treaba cât mai bine se poate;
  • îmi place viața, îmi place sinceritatea, amabilitatea, să fiu deschis, să scot tot ce e mai bun din mine, îmi place natura, îmi place să călătoresc, să cunosc oameni noi și locuri frumoase, îmi place să muncesc, îmi place mâncarea făcută de mama și de cei dragi, dar și pe care o fac eu, îmi place să ajut, să știu că pot fi de folos;
  • îmi place să spun ce îmi place și să spun ce îmi displace, îmi plac lucrurile mici și gesturile simple care, de multe ori, fac diferența, îmi plac persoanele serioase, sincere, zâmbitoare, deschise, amabile, creative, înțelepte pentru că, de la ei am ce învăța;
  • îmi place mult motorsportul, in special Formula 1,  mașinile, îmi place sportul, în toate formele sale, îmi place să joc fotbal, tenis, șah, să înot, să mă joc cu mașini;
  • sunt ambițios, cred în Dumnezeu și în forțele mele, cred că oamenii pot fi buni, cred că prin educație și prin puterea exemplului se poate produce schimbare în bine!
  • IUBESC!

CONTACT:

stanemilian07@yahoo.com (e zero sapte)

http://www.facebook.com/pavel.emilian.stan

http://www.linkedin.com/in/emilianstan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: