Paralympics, London 2012

Anul acesta, Jocurile Olimpice pentru persoanele cu handicap a avut loc în capitala Regatului Unit al Marii Britanii., la fel ca Jocurile Olimpice. Acum două seri a avut loc ceremonia de închidere a JO pentru persoanele cu handicap, ceremonie care a atras atenția întregii lumi, la fel ca și ceremonia de deschidere a JO.

Personal, am fost impresionat de grandețea cu care a fost totul pregătit, de show, de lumini, de atmosferă…și asta doar urmărind pe youtube.com niște videoclipuri de la ceremonia de închidere, care nu se putea să fie mai prejos decât cea de deschidere.

Spectacolul a fost unul grandios, plin de lumini și atmosferă de zile mari și a făcut referință la cele 4 anotimpuri ale anului.

La spectacol au participat 80 000 de spectatori, care au avut ce vedea. Trupa Coldplay a făcut show timp de peste 2 ore, interpretând 15 piese, iar ceea ce a făcut ca să fie special a fost că a avut pe scena un baterist cu handicap. Apoi a urmat Rihanna care a interpretat, împreună cu Chris Martin (Coldplay), melodia „Princess of China”, pe lângă alte piese.

Un moment carea făcut senzație și a produs emoție a fost momentul de muzică clasică oferit de o orchestră formată din persoane cu handicap.

Spectacolul a fost urmărit și de sportivii care au participat la Paralympics și a fost dedicat atât lor, cât și celor 70 000 de voluntari care au ajutat la buna desfășurare a Jocurilor Olimpice și a Paralympics.

Flacăra olimpică s-a stins odată cu ceremonia de închidere a JO Londra 2012 și urmează să pornească spre Rio de Janeiro, Brazilia, gazda Jocurilor Olimpice din 2016, unde va aprinde din nou spiritul olimpic al sportului!

Pentru video aici.

Pentru galerie foto aici.

PACE ȘI BINE!

 sursă foto

Anunțuri

Despre Pavel-Emilian Stan
Sunt român şi sunt mândru că m-am născut român, indiferent de ce s-a, se, se va spune despre asta!

One Response to Paralympics, London 2012

  1. Cosmin says:

    Interesant articol. Multumim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: